Ghid Cumparaturi

Creditul in franci, problema pe viata

Stiti care e problema cu francul? Este moneda de refugiu, adica atunci cand totul se duce in cap francul si fratele lui aurul isi sporesc valoarea. Si uite cum o problema nu vine de una singura!

Problema este ca daca piata e in recesiune, nici locuri de munca nu sunt si nici salariile din boom-ul economic nu mai pot fi sustenabile.

Asadar un credit in franci intr-o perioada tulbure te duce la faliment, pentru ca probabilitatea sa platesti o rata mai mare dintr-un salariu care a scazut, mai ales cand gradul de indatorare a fost de 80%…

Cei care si-au facut credit in CHF pe 5 sau 10 ani, au riscat, au pierdut…. asta e…, problema mare este cu cei care si-au facut creditul pe 35 de ani, pana il termina vor mai trece prin 3 sau 4 furtuni ca cea din zilele acestea, iar una din ele tot le va fi fatala. Multi astazi sunt tineri, isi permit poate sa il duca chiar daca nu cu zambetul pe buze, piata se va linistii si iarasi vor avea cativa ani de liniste, dar peste 20 de ani la alt cutremur financiar ce vor face? La 50 de ani sa creasca rata cu 30% si salariul sa scada cu 20%, rezulta fix 25 de ani de munca aruncati la gunoi!

P. S. Si totusi exista o iesire, refinantarea creditului intr-o alta moneda.

P. S. 1. Acum nu criza a dus francul in sus ci decizia SNB de a dezlipi cursul de cel al monedei Euro, insa CHF-ul desi isi va reveni putin in perioada urmatoare, va mai creste inca pe atat pe termen mediu…

Securistul si francii

Un fost securist imi dadea sfaturi economice si se minuna cum de nu pricep de ce el si-a luat credit, (citez din invatamintele lui) “in cea mai stabila moneda din lume”. Au trecut 7 ani de atunci, iar impricinatul avea creditul in franci.

Am incercat sa ii explic ca moneda e interesanta (CHF) pentru cei care se refugiaza in ea, nu pentru cei care o imprumuta.

Am incercat sa ii explic ca francul e pe minim istoric, iar ca de aici are trei variante, fie face un nou minim istoric (putin probabil), fie sta pe loc pana termina el creditul (iarasi putin probabil), fie creste. Ca a iti lua un credit in franci este egal cu a juca pe bursa si ca va veni ziua in care v-a regreta ca nu a luat creditul in alta moneda. Iar ziua de care vorbeam nu a venit inca, furtuna abia urmeaza…

Nu m-am mai intalnit cu el de cativa ani, asa ca nu stiu daca mai este convins de factorul stabilizator al Elvetiei, dar presupun ca s-a linistit.

Scroll To Top